Autentificare membru UNPIR | Presă & Relații Publice: [email protected]
Categorii

Listarea a expirat.
1 poza

Informatii aditionale

Dată expirare: 23/09/2025
Debitor: SITRACO INTERNATIONAL AMBIENT CONSTRUCT SRL

Descriere

QR CODE
Subscrisa, RTZ & Partners S.P.R.L. Filiala Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, str. Wilhelm Filderman, nr. 18, etaj 3, birou 9, Sector 3, a fost desemnată în calitate de administrator judiciar al SITRACO INTERNATIONAL AMBIENT CONSTRUCT S.R.L., (în insolvenţă, in insolvency, en procedure collective), cu sediul social în Bucureşti, Sectorul 2, Strada EPISCOP ILARION, Nr. 23, CORP B, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul București sub numărul J40/8222/2002, Cod Unic de Înregistrare RO 14841925, prin Încheiere de ședință pronunțată în data de 20 Septembrie 2023, în dosarul nr. 26561/3/2023, aflat pe rolul Tribunalului București, Secția a VII-a Civilă.

În această calitate și în temeiul prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei și de insolvenţă:

ANUNŢĂ
Organizarea procedurii de selecţie a unui expert evaluator autorizat

Membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România, pentru evaluarea în conformitate cu Standardele de evaluare A.N.E.V.A.R. a activelor aflate în patrimoniul societăţii SITRACO INTERNATIONAL AMBIENT CONSTRUCT S.R.L.

Toţi membrii A.N.E.V.A.R. interesaţi sunt rugaţi să transmită ofertele de evaluare până în data de 23.09.2025, ora 17:00, la adresa de e-mail [email protected], respectiv la nr. de fax: 0364.412.632.

Conform prevederilor art. 154 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă: „Bunurile din averea debitorului vor fi evaluate atât în bloc, cât și individual. Evaluarea în bloc are în vedere fie evaluarea totalității bunurilor din averea debitorului, fie evaluarea ansamblurilor independente.”

Oferta va cuprinde onorariul solicitat, respectiv o declaraţie pe proprie răspundere în sensul că acesta nu va suferi modificări ulterioare, modalitatea de plată și termenul asumat de execuție al raportului de evaluare. Onorariul va fi achitat la momentul în care va exista disponibil în contul debitoarei.

Informații suplimentare vor fi furnizate, la cerere, telefonic sau prin e-mail.

Detalii vanzator

Localizare

Romania, Bucuresti, Bucuresti
Str. Wilhelm Filderman Nr. 18, Filderman Office, Etajul 3

Adresa de e-mail a vanzatorului

Inchide
.
- mu puteti copia si lipi adresa de email, trebuie s-o rescrieti
- nu tirimite spam
- pune doar intrebari legate de acest produs
- nu fi nepoliticos
Buna! Autentificare membrii UNPIR pentru a obține mai mult.
Prima pagina Cauta Autentificare membrii UNPIR
Rafinează căutarea
Cuvant cheie(ID anunt)
Categorie
Locatie

Judet

Poze
Avansat